Derrida de la Vaslui si rosiile de la Carrefour

"Politist, adjectiv" e de vazut doar daca nu esti ferm convins ca stilul "Rambo" sau "Sex and City" este singura reteta dupa care se poate face un film. Daca vrei sa iesi linistit din sala de proiectii sau sa inchizi televizorul cu senzatia confortabila ca filmul s-a incheiat (bine sau rau), nu te baga ca iti faci nervi degeaba. La fel, daca vrei o spalatura mica de creier dupa o zi de rutina, dar foarte busy la scarbici.
Filmul asta e cel mai destept film romanesc vazut vreodata, poate singurul, dar tre' sa muncesti si tu un pic ca sa construiti impreuna un sens. E "team project": tu-ti lasi acasa reflexele si tabieturile, iti aduci creieru' cu tine si ii dai vreo doua bice (nu te baza ca il provoaca actiunea sau efectele, ca intri bou si iesi vaca), el pune pe masa logica de nota 10, filosofie in vorbe simple (singura de calitate, daca ma intrebati pe mine), faze de umor genial si o doza strong de DEZTEMBELIZARE.
Ca sa nu mai bat apa-n piua cu "filmul asta nu e ce te-astepti sa fie" o sa dau si un argument: la "Politist, adjectiv" nu te concentrezi pe imagini; desi are o foarte mica densitate de dialoguri pe minut, este un film despre cuvinte si sensurile lor simple care, in tembelizarea noastra generalizata, au fost pierdute, poate cu intentie "in adancuri infundate".
Si luati de-aici si-un citat, ca fara el niciun comentariu nu e intreg, asa cum tembelizator am fost noi invatati : "If Jacques Derrida had scripted a cop movie, this would be it. The whole film is really about signs and semantics"

In final, daca tot suntem mandri de baiatu' asta din Vaslui (nu conteaza cum face ta'su banii, ca rudele nu ti le-alegi :) ), ar fi bine sa-i vedem filmu' la cinematograf si nu de pe DC++. Din acelasi motiv pentru care cumparam rosii si pepeni din piata si nu de la Carrefour ...

INFJ, ENTP, ESFP sau la ce mai rumeg in ultima vreme

Testul aici, iar informatii aici, aici, aici, aici si aici si ... Google e mare ... iar INFJ-ii sunt cei mai tari (dar si greu de gasit, ca toate lucrurile bune)

Si ca sa-mi odihnesc neuronu' agitat, ma joc Mahjong.

Cei doi Poirot

David Suchet e un Poirot corect si funny (are de ce-i multumi lui Charlie Chaplin in aceasta privinta), dar 20 de episoade de-ale lui nu fac cat un Moarte pe Nil cu Peter Ustinov si toata cohorta de vedete de-acolo. Am zis!

Din sandvisul zilnic

Dimineata. Ma dor ochiii. Ii tin mijiti cat traversez. Degeaba. Lumina soarelui ma zgaraie oricum pe retina. Creier gol. Imaginile bine stiute: cainii din intersectie, gazonul, gunoiul, tiganca murdara de la chioscul de flori, una cam la fel la cel de ziare. O duduita cu geanta lucioasa imi taie fata:
„Aveti o revista Stil ?”
„Stil? ... Aaa, Style [stail] ! Nu are mama.”
Intorc capul sa nu se vada rasul, dau de lumina soarelui la fel de perpendiculara pe mine. Ma bag la metrou.

Seara. Ma dor ochiii. La pipi-ul de plecare de la serviciu i-am vazut in oglinda de la buda: aposi, cu vinisoare rosii. Fetele oamenilor din metrou nu au linii, sunt doar niste boturi de coca. Creier imbacsit, nefunctional. Ies din metrou si traversez. Lumina soarelui nu mai e proaspata, dar tot in ochii bate. Pe trecerea de pietoni, o safta soioasa si grasa vine trap hotarat din sens opus. N-are sutien si, pe sub tricoul rosu PSD, mulat, tatele cat niste galeti i se balangane in parti. Cand ne intersectam, citesc cu coada ochiului inscriptia destul de discreta de pe piept: „Meriti mai mult respect”.
.

Candide

.

.

Poze Piperiene, de la capatul tramvaiului 16. Peste drum de HP. Nu au avut vaci, si au pus cai. Pentru ca indianu’ de outsourcing venit in vizita la romanu’ de outsourcing sa se simta ca la el acasa. Nu e cea mai buna dintre lumile posibile?

.

Jalnic

Nu am ajuns sambata la "noaptea muzeelor", am esuat lamentabil in mall-ul din cartier = cliseul trist din viata unui absolvent de Litere.

Update

.
Cele mai recente „obsesici”: obsesica 1 si obsesica 2, capatate dupa ce am vazut „Comme une image”, despre care, nu-i asa?, o sa vorbesc alta data.
Acum citesc prin metrouri „L’accompagnatrice” de Nina Berberova, care imi aminteste deocamdata de nuvelele lui Georges Simenon, doar ca are in plus un quelque chose de suavitate feminina.
Si ma doare capu’ in continuu de vreo cateva zile.

.

Nu stii ce sa faci in uichend?

.

La Muzeul Taranului (ala din Piata Victoriei, langa Antipa, cu un turn de caramida) se face Targul de Florii. Ti-am pus niste poze de acum doi ani, ca sa vezi cam ce e...

Incepe la ora 10, se inchide la 19, biletul e 4 lei (daca nu esti student).

Mai multe detalii aici.

.

This is so British !!!!! I love it !!!!

.

Baroness Emma Nicholson comment on OSCE's positive assessment of the Moldavian poll:

"The problem was that it was an OSCE report, and in the OSCE are, of course, the Russians, and their view was quite different, quite substantially different, for example from my own," she told BBC News.

Sursa

.

Si, totusi, ce putem face?

.
"In Basarabia, batalia nu s-a cistigat inca, si daca nu punem umarul acum cu totii, televiziuni oligarhice, diplomati de cariera, societate civila adormita, chiar ca nu sintem buni de nimic. Basarabenii au nevoie de ajutorul nostru. Acum."

Citeste tot aici

.

Cruciada copiilor

.

... dar sunt prea aproape de ei lasitatea noastra si tancurile lor

Snapshot

.
De parca nu ma iritau destul contrastele si stridentele orasului, au mai inflorit si pomii sa scoata tot jegul si puroiul in evidenta.

Snapshot:
Ea, in parc, in jur de 3 ani: "Tu auzi copacii?"
El, tot pe-acolo: "Da, si eu ii aud."
.

Primul semn de normalitate

.
O femeie din Bucuresti a plecat in pijama sa culeaga flori. Si pentru ca
- nu statea in fata televizorului cu OTV-ul la maximum
- nu poza pentru pagina 5
- nu se injura in trafic
- nu aprindea lumanari la mormantul lui Ceausescu
- nu s-a dus in mall si nici macar nu se indrepta spre DN1
- etc.,
tablagiii au dus-o la sectie.

Povestea incompleta aici

Si aici povestea completa

.

Prima zi

.
Draga blogule,

Nu-ti fa sperante prea mari cu mine: Lucrurile destepte imi trec prin cap numai in metrou, pe strada si-n piata. In fericitul caz in care mi le amintesc atunci cand ajung in fata unui calcutor, atunci imi apar prea fade si prea plate ca sa "merite caloriile", dupa cum spunea o cunostiinta. Vestea buna e ca, o vreme, cat ma tine avantul oricarui inceput, o sa scriu des si prost. Apoi ... stii si tu...

Dar nimeni nu-i perfect, nu-i asa?
Te pup,

Cecilica.

.